Dr.Oetker continuă șirul competiţiilor de tenis din acest an pentru iubitorii sportului alb din întreaga lume. Fosta vedetă a tenisului mondial Ilie Năstase nu putea lipsi de la un astfel de eveniment. Astfel, el va fi prezent la conferința de presă luni, 25 mai, ora 11:00, de la sediul Centru Național de Tenis, unde va premia lotul echipei naţionale de fete U14 care a obţinut locul 3 la Campionatele Mondiale de la Prostejov. Selma Cadar, Mihaela Mărculescu, Andreea Prisăcariu şi antrenorul Radu Bădin vor fi premiați pentru performanța lor.
Federația Româna de Tenis împreună cu Dr. Oetker organizează la Centrul Național de Tenis, situat pe Bulevardul Pierre de Coubertin nr. 11 din Bucureşti, în perioada 23 mai – 31 mai Dr. Oetker Junior Trophy, cea mai mare competiţie europeană de tenis pentru juniori până în 14 ani organizată în România. Aproximativ 128 de jucatori de tenis din 25 de tări se vor întrece în meciuri, atât la simplu, cât și la dublu. Aceast turneu este supervizat de Comitetul de Juniori Tennis Europe, asociația regională a Federației Internationale de Tenis.
Duminică, 24 mai, va avea loc deschiderea oficială a evenimentului, unde sunt asteptați la Centrul National de Tenis susținători și pasionați ai sportului alb. Vor veni la turneu vedete surpriză care vor acorda autografe și vor vorbi publicului despre pasiunea lor pentru sport și pentru tenis.
Ioan Cozma, director general Dr. Oetker România – partenerul oficial al turneului, este alături de fanii sportului alb: “Suntem partenerul oficial al Dr. Oetker Junior Trophy şi în acest an şi suntem mândri de asta. Sperăm că succesul acestui eveniment, o reţetă la ale cărei ingrediente Dr. Oetker a adaugăt o implicare substanţială, să vină în ajutorul tenisului de performanţă din România. Implicarea noastra de 12 ani în tenisul juvenil a început să dea roade şi la nivel internaţional. Rezultatele pe plan mondial ale juniorilor care s-au lansat în competiţiile co-organizate şi sprijinite de Dr. Oetker stau mărturie. Ne bucuram că an de an am pus umarul şi iată tenisul a devenit în România un sport de masă cu potenţial în educarea şi formarea generaţiei de mâine. Susţinem astăzi campionii de mâine, urăm succes tuturor participanţilor!”.
George Cosac, președinte Federația Română de Tenis: ”A devenit o tradiție ca la sfârșitul primăverii, în România, să se desfășoare unul dintre cele mai importante turnee de tenis din Europa – Dr. Oetker Junior Trophy. Ajuns deja la a patra ediție, turneul adună la start cei mai buni juniori U14. Dacă la Paris se desfășoară, în această perioadă, cel mai mare turneu de tenis pe zgură, noi putem spune că avem un mini Roland Garros pentru juniorii de 14 ani.
Rezultatele din ultimii ani dovedesc că, în România, avem copii talentați, plini de ambiție, dornici să depășească, în viitor, performanțele Simonei Halep sau ale lui Horia Tecău și sunt convins că o vor face. Urez succes tuturor participanților și cei mai buni să câștige”.
Pe site-urile www.frt.ro şi site-ul Turneului – www.juniortrophy.ro, cât și în social media – pagina de Facebook Tennis Junior Stars se vor regăsi știri și informații actualizate pe toată durata desfășurării competiției.
Organizatorul Dr. Oetker Junior Trophy este Federația Română de Tenis. Partenerul oficial al turneului este Dr. Oetker România. Sponsorii editiei 2015 sunt: Mercedes Benz, Tiriac Auto, Bograve, Erste Asset Management și Ministerul Tineretului și Sportului.
SCG-Smart Corporation Group este promotorul evenimentului.