Românca Jaqueline Cristian, dublă victorie la Dr. Oetker Junior Trophy, la simplu cât și la dublu, alături de Andreea Roșca

Câștigătorii la dublu ai turneului Dr. Oetker Junior Trophy sunt, la feminin, Jaqueline Cristian și Andreea Roșca, din Romania, iar la masculin, Samuel Ferguson și Robert Leck, ambii din Marea Britanie.

Festivitatea de premiere a fost oficiată de doamna Florența Mihai, director al turneului, care a declarat: ”Suntem bucuroși și onorati în acelasi timp că o sportivă din Romania, Jaqueline Cristian, a încheiat prima editie a celui mai mare turneu de juniori, jucat pe zgură, din sud-estul Europei, cu dublă victorie, la simplu și dublu. Sperăm ca acest trofeu să devină o traditie, ajutand astfel și urmatoarele generatii de juniori, să simtă pulsul unui turneu foarte puternic, chiar la ei acasa.”

Dr. Oetker Junior Trophy a fost cel mai mare turneu pentru juniori organizat vreodată în România de către Federația Română de Tenis, împreună cu partenerul oficial Dr. Oetker Junior Trophy, și promoterul turneului, Smart Corporation Group.