Altețele Lor Regale Prințul Paul și Prințesa Lia au premiat câștigătorii turneului Dr. Oetker Junior Trophy

Altețele Lor Regale Prințul Paul și Prințesa Lia, alături de președintele Federației de Tenis Ruxandra Dragomir, i-au premiat, sâmbătă, pe câștigătorii celui mai mare turneu pentru copii și juniori organizat vreodată în România, Dr. Oetker Junior Trophy.

Românca Jaqueline Cristian este câștigătoarea turneului Dr. Oetker Junior Trophy la feminin, după ce a ieșit victorioasă din confruntarea cu sportiva slovacă Tereza Mihalikova, scor 6-2, 6-3. Cele două finaliste au fost premiate de către Altețele Lor Regale, Prințul Paul și Prințesa Lia.

“Ne bucurăm că suntem aici, la premierea primei ediții a celui mai mare turneu pe zgură pentru juniori din Europa. Este o mare onoare pentru Federația Română de Tenis că a organizat acest turneu de gradul 1. Le mulțumim Altețelor Sale Regale că ni s-au alăturat astăzi și felicitări pentru Jaqueline Cristian, care ne-a făcut o mare bucurie prin câștigarea primei ediții a Dr. Oetker Junior Trophy”, a spus Ruxandra Dragomir, președintele Federației Române de Tenis.

„Suntem încântați de faptul că acest turneu european de tenis se desfășoară în România. Este extraordinar mai ales faptul că este un eveniment cu tineri si pentru tineri, iar jucătorii juniori de tenis din România trebuie promovați”, a declarat Alteța Sa Regală Prințul Paul al României. Alteța Sa Regală Prințesa Lia a adresat felicitări tuturor celor care au participat la competiția Dr. Oetker Junior Trophy.

“Este o onoare pentru Dr. Oetker România să sprijine acest eveniment special, alături de Federația Română de Tenis. Sportul și performanța sunt valori pe care Dr. Oetker le promovează. Calitatea este cea mai bună rețetă este motto-ul nostru, iar calitatea și valoarea iată că fac diferența. Felicitări câștigătorilor!”, a declarat Ștefania Sofronie, director de marketing Dr. Oetker România, partener oficial al competiției.

Tot astăzi, în cadrul unei ceremonii speciale, Federația Română de Tenis i-a premiat pe cei trei juniori români care anul trecut au fost desemnați jucătorii anului de către Tennis Europe: Ioana Loredana Roșca – Player of the Year 2011 nr. 1, la grupa sub 16 ani, Bogdan Borza – jucătorul european nr. 1 al anului, la grupa sub 14 ani, și Nicolae Frunză – Player of the Year 2011 nr. 3, sub 14 ani. Alături de aceștia un premiu special a primit și domnul Gabriel Săndulescu, cel căruia Tennis Europe i-a acordat titlul de cel mai bun director de turneu al anului 2011.

De asemenea, România va fi reprezentată și la dublu, prin echipa formată din aceeași Jaqueline Cristian și Andreea Roșca. Fetele noastre vor juca împotriva sportivelor slovace Tereza Mihalikova și Viktoria Kuzmova.

Finala de dublu masculin se va disputa în această după amiază între Jay Clarke/Mikael Yemer (Marea Britanie/Suedia) și britanicii Samuel Ferguson/Robert Leck.

Promotorul turneului Dr. Oetker Junior Trophy este Smart Corporation Group.

Regăsiți mai multe fotografii de la festivitatea de premiere pe site-ul turneului, www.juniortrophy.ro, la secțiunea Galerie Foto și pe pagina de Facebook Tennis Junior Stars.