A început Dr. Oetker Junior Trophy!

În această seară, la ora 18.00, turneul european de tenis pentru juniori sub 14 ani Dr. Oetker Junior Trophy, cea mai mare competitie de tenis pentru juniori organizată vreodată în România, a fost declarat deschis. Ceremonia a avut loc la Centrul Național de Tenis, acolo unde începând de mâine se vor desfășura partide de tenis de simplu și dublu între juniori veniți din 22 de țări din Europa.
Printre invitații speciali ai evenimentului s-au numărat directorul turneului, doamna Florența Mihai, din partea Federației Române de Tenis, domnul Ioan Cozma, director general Dr. Oetker România, sponsor principal al competiției, Ovidiu Șola, arbitru principal al turneului, Dan Cărbunaru, reprezentant al promoterului competiției, Smart Corporation Group.

Deschiderea oficială a turneului Dr. Oetker Junior Trophy

Ceremonia a debutat cu defilarea delegațiilor celor 22 de țări participante: Austria, Belarus, Germania, Marea Britanie, Bulgaria, Grecia, Franța, Ungaria, Slovacia, Slovenia, Israel, Italia, Latvia, Moldova, Ucraina, Olanda, Norvegia, Suedia, Turcia, Rusia, Serbia și, bineînțeles, România.

Au urmat apoi scurte cuvântări: doamna Florența Mihai, directorul turneului, le-a urat bun venit în România micilor tenismeni iar domnul Ioan Cozma, director general Dr. Oetker România, le-a urat micuților mult succes în cadrul competițiilor și și-a exprimat bucuria obținerii de către Federația Română de Tenis a licenței de organizare a acestui turneu în România.

Vă așteptăm de mâine, luni, 23 aprilie, începând cu ora 9.00, la Centrul Național de Tenis, pentru prima zi competițională Dr. Oetker Junior Trophy.
Tot mâine dimineață, la ora 11.00, va avea loc și conferința de presă a evenimentului, în cadrul căreia vor fi premiați de către Federația Română de Tenis Jaqueline Cristian, câștigătoarea celui mai prestigios Turneu mondial pentru juniori sub 14 ani, “Les Petits As” și Eugen Vătășescu, 92 de ani, unul dintre cei mai longevivi antrenori de tenis. Vă așteptăm!